Antrenorul bosniac al echipei Unirea Alba Iulia, Blaz Sliskovici, a declarat, duminică, că ar rămâne la gruparea ardeleană, chiar dacă aceasta ar retrograda în Liga a II-a.
„Cred că putem evita retrogradarea însă și în cazul în care acest lucru nu va fi realizat, aș opta pentru continuarea colaborării cu echipa din Alba Iulia, dacă conducerea va stabili drept obiectiv pentru sezonul viitor atacarea promovării în Liga I. Însă repet, sunt optimist și, chiar dacă multă lume poate spune că sunt nebun, cred cu tărie că avem valoarea necesară pentru a ne salva în acest sezon” a afirmat Sliskovici.
Tehnicianul bosniac i-a chemat duminică la antrenament pe elevii săi, deși aceștia își doreu să fie liberi. „Atât eu, cât și jucătorii credem în șansele echipei de a se salva de la retrogradare, chiar dacă mai sunt multe puncte de recuperat față de contracandidatele noastre. Jucătorii au înțeles că doar prin multă dăruire și sacrificii se poate îndeplini acest obiectiv și răspund foarte bine la comenzi. Fotbaliștii ar fi vrut să fie liberi astăzi, pentru a sta cu familiile, dar eu le-am transmis că nici nu poate fi vorba despre așa ceva, mai ales în situaîia în care ne aflăm în acest moment. Și mie îmi este dor de familia mea aflată la Mostar, în Bosnia, dar nu am ce face. Trebuie să ne sacrificăm cu toții în aceste ultime două luni care au mai rămas până la sfârșitul campionatului, iar după aceea vom avea tot timpul din lume și pentru relaxare„, a precizat Sliskovici, conform MEDIAFAX.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER